Sebastian Ghiță reclamă un abuz al DNA asupra lui. Scrisoarea trimisă Camerei Deputaților: „Este un evident atac la valorile democratice ale statului. Decizia DNA este extrem de gravă și neconstituțională”

Publicat: 24/06/2015, 17:03

După ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au interzis lui Sebastian Ghiță să-și exercite calitatea de deputat, fostul membru PSD reclamă acum un abuz al DNA asupra lui. Într-o scrisoare trimisă Camerei Deputaților, Ghiță susține că decizia procurorilor este una „extrem gravă și neconstituțională”, fiind un conflict între puterile statului.

„Decizia mi se pare extrem de gravă, neconstituțională și cu potențiale repercursiuni asupra democrației în România. Consider că Parlamentul României și Comisia Juridică trebuie să reacționeze de urgență în vederea limitării unui astfel de abuz. Sunt dispus să înaintez Biroului Permanent și Comisiei Juridice orice documente relevante. Totodată, solicit declararea unui conflict între puterile Statului, care să fie soluționat de către Curtea Constituțională”, a transmis Ghiță.

De altfel, el avertizează că, prin crearea acestui precedent, se va ajunge ca „un reprezentant al Parchetului să dispună într-o zi măsuri asupra unui număr atât de mare de parlamentari, încât să modifice majorități și să schimbe configurații politice”. În plus, el susține că că nici nu se mai poate adresa justiției în aceste condiții.

„Aștept un răspuns cât mai rapid în fața unui evident atac la valorile democratice ale statului. Menționez că intenționez să sesizez Procurorului General al României și a ministrului Justiției, precum și procurorului ierarhic superior. Metoda aleasă de acest procuror pentru a opri un parlamentar să-și desfășoare activitatea în calitate de deputat a fost modificarea măsurii de control judiciar anterioare pe care o respectasem. Această metodă de acțiune a procurorului nu-mi mai permite să mă adresez Justiției, respectiv ÎCCJ, în cazul meu. Singura posibilitate este să fac o cerere procurorului ierarhic superior”, a mai scris el.

La final, Sebastian Ghiță mai spune că „România nu se poate întoarce la practicile nedemocratice în care Securitatea și Procuratura dominau societatea”.

Sebastian Ghiță este acuzat de procurorii DNA de trafic de influență, complicitate la schimbarea destinației fondurilor europene, spălare de bani în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată, ca urmare a extinderii urmăririi penale în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herțanu.

La ieșirea de la audieri, Sebastian Ghiță a spus că procurorii i-au comunicat interdicția de a părăsi orașul Ploiești, acesta susținând că, în acest fel, se urmărește umilirea sa. Totodată, acesta a declarat la ieșirea de la DNA Ploiești că o parte din dosarul său se referă la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 și că are interdicția de a vorbi cu premierul Victor Ponta, el susținând că este un dosar politic care vizează „dărâmarea acestui guvern”.

Procurorii DNA îl acuză pe Sebastian Ghiță că în perioada 2000-2015 a obținut importante sume de bani în mod nelegal, prin traficarea influenței, sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operațiuni reale. „Banii au fost „spălați” printr-o multitudine de operațiuni financiar – bancare fără justificare economică, iar ulterior, o parte din aceștia au fost folosiți în scopuri ilicite, respectiv pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din anul 2012 si președințiale din anul 2014. Tranzacțiile financiare menționate au avut ca scop și rezultat inclusiv sustragerea de la plata către stat a unor sume de bani însemnate ca valoare, reprezentând impozit pe profit și T.V.A”, arată DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii îl acuză pe Ghiță că a „spălat” din fonduri publice 129.343.768 lei, iar prejudiciul cauzat statului prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoare adăugată a fost stabilită la o valoare minimă de 37.720.325 lei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?